Saltele Ortopedice la pret de vara!

3 REGULI DE BAZĂ ÎN AMENAJAREA MOBILIERULUI DIN LIVING

Rate this item
(0 votes)

În dependență de aspectul și amenajarea casei, livingul poate avea diverse funcții. Acesta poate servi ca cameră pentru oaspeți, pentru familie, zonă pentru primirea oaspeților sau reunirea familiei, cât și pentru odihnă. Indiferent de scopul acestuia, orice living ar trebui să conțină o canapea comodă, o măsuță de cafea și un punct focal.

Gândește-te la care ar fi scopul camerei

Atunci când planifici aranjarea tuturor pieselor de mobilier, gândește-te bine la ceea pentru ce dorești să amenajezi livingul. Astfel, aranjează elementele de bază (canapeaua, măsuța de cafea, fotoliul, TV, etc), astfel încât acesta să fie funcțional și util în orice situație și din orice punct de vedere. La fel, analizează atent situațiile ce se pot desfășura în această parte a casei, cum ar fi primirea unor oaspeți, un loc periodic de joacă pentru copii sau pur și simplu relaxarea și vizionarea programelor TV sau cititul unor cărți, etc.

Pentru a obține un aspect deosebit, poți utiliza canapele extensibile sau spațioase, o comodă sau un set de mobilier de perete pentru amplasarea diversor decorațiuni, poze sau cărți,etc și o măsuță de cafea. De asemenea, poți adăuga și un fotoliu.

Fii atent la dimensiunile concrete ale camerei

Înainte de a amplasa mobilierul, măsoară bine dimensiunile camerei, astfel ca fiecare element să se potrivească perfect. O soluție minunată, ar fi crearea pieselor de mobilier la comandă pentru a corespunde în totalitate mărimilor. La fel, atunci când planifici alegerea și aranjarea pieselor de mobilier nu uita de funcționalitate, combinare și confort.

Oferă livingului tău o personalitate cu ajutorul accentelor, culorilor și formelor

Atunci când decorezi camera de zi nu trebuie să te temi să utilizezi culori aprinse și luminoase, însă nu exagera cu numărul acestora. Alege culori neutre pentru forolii, canapele și alte piese massive de mobilier și redă accentul pe culori prin decorațiuni și alte accesorii. La fel, poți opta pentru rame pentru poze colorate, diverse peisaje sau vopsirea unuia din pereți într-o altă culoare. De asemenea, nu uita să îți îți folosești propria imaginative pentru a adăuga un plus de personalitate.

Read 2555 times